duminică, octombrie 28, 2007

Crux-patriarcha



(cruce-patriarh)
Dintre sute de medalii
Ce le dă preşedinţia
S-o întors una cuminţică
De-o de-te patriarhia.

Preşedintele Traian Băsescu a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române. Ceremonia a fost prilejuită de participarea Preşedintelui României al Sfânta Liturghie a Cuviosului Dimitrie cel Nou - Ocrotitorul Bucureştilor, oficiată chiar de Patriarhul României.
Preşedintele a fost surprins de această recunoaştere a Bisericii Ortodoxe Române:
"Mărturisesc că este o mare surpriză pentru mine. La liturghie am venit pentru că, oricum, din 2002, după ce tatăl meu a plecat în nefiinţă, slujbele ocazionate de Sfântul Dumitru îmi prilejuiesc momente de împăcare şi de gând către tata. Cred că, de acolo de unde se află acum, dacă vede se bucură." (…) "Îmi aduc aminte poveştile din '51 când el, militar fiind, într-o brigadă de tancuri, tânăr ofiţer, după naşterea mea, ne povestea cât de dificil a fost ca, împreună cu mama, să ajungă la biserică să ne boteze." (…) "Mulţumesc mult şi Dumnezeu să ocrotească Biserica Ortodoxă Română. Vă asigur de tot respectul meu, de dragostea mea pentru Biserica Ortodoxă şi, în acelaşi timp, vă mărturisesc speranţa că într-o lume dificilă, într-o lume încă neaşezată, într-o lume care îşi caută reperele, sunt unul dintre aceia care sunt convinşi că Biserica poate fi acel stâlp moral de care toţi avem nevoie."
La rândul lui, Înalt Prea Fericitul Daniel i-a urat sănătate şefului statului, De asemenea, oarecum neaşteptat, Înalt Prea Fericitul Daniel, patriarhul României i-a făcut şi un îndemn: "Dacă a fost dificil timpul în care domnia voastră aţi fost botezat, noi am aflat că aţi fost naş la multe botezuri şi la multe cununii. Dorim ca, în continuare, să desfăşuraţi această lucrare misionară."
Este plăcut când vezi măcar două instituţii ale statului român că sunt în bună înţelegere.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Ce sa zic?! Mai, mai ca imi da o lacrima. Dragii de ei...

Anonim spunea...

O observaţie:
Zice-se în anticamerele Patriarhiei că titulatura corectă este doar cea de "Prea Fericitul" şi nu de "Înalt Prea Fericitul", ultima sintagmă fiind tautologică. Dar, ca de fiecare dată, nu aparenţele contează, ci esenţele.

Anonim spunea...

@ florin tupu
Ai perfecta dreptate.
Din nebăgare de seamă l-am făcut să treacă pe patriarh la această formă. Era foarte obişnuit cu forma ÎPS Daniel. Mea culpa.

Anonim spunea...

La o adică, "culpa" ar putea fi substituită sintezei, că este şi locţiitor al funcţiei precedentede, aşadar PF & ÎPS. Numai că PF sună ca-ntr-o "declasare semantică": persoană fizică autorizată!

Anonim spunea...

Da da... colţ cu PF Vanghelie :))

Anonim spunea...

Dumnezeu sa-l ierte pe cel intre corupti Basescu, cu tot bocul adormit... Sa-i pomeneasca Vantu intru Imparatia Saaaaaaa!