marți, decembrie 18, 2007

De ce mai este încă ministru?



De ce sunt miniştri mai cetăţeni decât noi ceilalţi? Pentru că merită, desigur. Nu mă deranjează reacţia umană ci faptul că reacţia poliţiei este atât de umilă faţă de un ministru încât parcă simt nevoia să le dau câte un vârf de bocanc poliţienesc în fundul lor de superiori, aşa, ca să-i trezesc. Dar eu respect uniforma, aşa că nu am să o fac. Domnilor poliţişti, de ce anume vă este frică? Ce mesaj transmite poliţia Română? Dacă întri cu maşina într-un cap de pod şi ai alcoolemie de 2 la mie sau 1 la sută sânge în alcool, probabil că nu ai murit pe loc, există un noroc al beţivilor în caz de accident grav. Dacă reuşeşti să te extragi din fiarele contorsionate, fugi cât mai departe, ascunde-te o zi, şi pe urmă du-te voios la poliţie fără nici un strop de alcool în sânge. Nu rişti decât suspendarea carnetului, nici vorba de ceva mai grav. Hai, pentru că ai fost rău, iei şi 5 puncte penalizare, ca pentru o infracţiune nu prea gravă, doar nu ai făcut nimic, nu-i aşa?
Cam aşa a gândit şi Ministrul Transporturilor Ludovic Orban. Domnia sa mergea frumos, în zi luminată de duminică, pe Şoseaua Cotroceni din Capitală. Să fi “consumat ceva”, poate că nu… cine să ştie după atâta timp. Şi… POC!… un accident rutier. S-a gândit el fulgerător ce s-a gândit şi şi-a spus… naşpa treabă. Ei, dar ce chestie s-a întâmplat! Hai să fiu şi eu ca băieţii ăştia de la ambasada americană care se distrează în România dând cu maşina peste oameni beţi mangă. Şi a luat domnul Orban victima în maşină şi a dispărut cu ea în noapte… sau era zi? Nici asta nu prea ştiu, când beau am căderi de memorie. Cât de greu este să convingi o victimă să nu depună plângere? Bagi mâna în buzunar şi… fără număr, vă cumpăr pe toţi. Nu ar fi de mirare ca victima să repare acel Tico sau Matiz, şi să constate că la service s-a transformat în Opel sau un Audi la mâna a doua dar în perfectă stare.


Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan (Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Adresa: Str. Eforie nr. 3-5, sector 5, Telefon: 021/314.53.54; Fax: 021/312.23.23; Telefon mobil: 0742.17.73.14; christian.ciocan@b.politiaromana.ro, asta daca doriţi să-l contactaţi în caz de accident… dar numai dacă sunteţi cel puţin ministru), a declarat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Ludovic Orban a rămas fără permis, pentru 30 de zile şi a fost sancţionat cu cinci puncte amendă după ce a declarat cu cinci ore întârziere faţă de limita legală de 24 de ore, un accident rutier în care a fost implicat.
Alte amănunte sunt destul de confuze:
- Accidentul a avut loc, duminică, în jurul orei 14.30, pe Şoseaua Cotroceni, din Capitală.
- Autoturismul ministrului s-a tamponat cu un Matiz, în urma coliziunii rezultând doar pagube materiale.
- Ministrul Orban s-a prezentat la Poliţie, luni seara, la ora 19.30 şi a anunţat accidentul. Pentru întârzierea de aproximativ cinci ore peste termenul legal, poliţiştii i-au suspendat permisul pentru 30 de zile şi l-au sancţionat cu cinci puncte.
- În jurul orei 21.30, la Poliţie a venit şi şoferul celuilalt vehicul implicat în accident, care a primit o sancţiune similară celei aplicate ministrului Orban.
Eu în locul lui Orban spuneam că am stat la coadă să declar accidentul :), era mai haios… nu te crede nimeni, miniştrii ăştia intra prin faţă fără nici un fel de problemă, dar mai poţi să şti de unde sare iepurele? Ministrul Orban a mai făcut o chestie “la mişto”, care nu prea a mers. A cerut şi o adeverinţă pentru a se duce cu maşina la atelier dar nu a venit şi cu maşina ca să vadă domnul poliţist ce şi cum.

De partea cealaltă domnul liberalul Ludovic Orban, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost implicat, duminică seara, într-un accident rutier în zona Cotroceni, menţionând că nu a fost vătămat în urma “banalului accident”.
“Am avut un banal accident rutier, duminică seara, în zona Cotroceni, un accident la fel ca alte circa o mie de accidente generate de căderile de zăpadă. Nu am fost afectat în nici un fel, dar, ca să glumesc puţin, se pare că nu-mi prieşte aerul de Cotroceni”, a declarat Orban.
După ce toată lumea a râs copios 20 de minute după gluma bună pe care domnul Orban a avut inspiraţia să o debiteze, domnul Orban a fost întrebat dacă a fost rănit grav, dacă a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ministrul Orban a recunoscut că a fost luni la spital, având o programare la analize, fără nici o legătură cu accidentul în care a fost implicat. Înţeleg totuşi că micuţul Ludovic (personajul jucat de Luis de Funes) şi-a luat din timp în timp sânge ca să vadă cam cât mai are alcoolemia, altfel s-ar fi dus la Mina Minovici să-i facă aceia analize, făcea Poliţia cinste, şi nu umblau prin presă că susţine programul ministerului Sănătaţii.
Cotidianul are o părere diferită de Poliţia Română şi de Ludivicii transporturilor româneşti. Mint ei, mint şi eu. Domniile lor spun în pagina electronică că ministrul Ludovic Orban “a fost implicat într-un accident rutier, dar că, în urma accidentului, ar fi fost lovită şi o persoană. Potrivit sursei citate, autoturismul Audi A6 condus de ministrul Ludovic Orban, având numerele de înmatriculare B - 108825, a derapat duminică, în jurul orei 14.00, pe şoseaua Cotroceni şi a intrat pe trotuarul de pe partea dreaptă, unde a acroşat un Matiz parcat, cu numărul CS - 96 - CXC, l-a împins şi a rupt cu el un stâlp de pe trotuar, apoi l-a izbit în vitrina unei agenţii imobiliare”.
Parcă începe să semene a coşmar, a pagube serioase, şi nu a accident banal ca altele 1000 accidente uşoare pe timp de polei. Cotidianul mai susţine, citând martori oculari, că în accident a fost lovită o femeie, iar ministrul Orban ar fi plecat să o ducă la spital, însă verificările făcute la Spitalul Universitar, cel mai apropiat de locul accidentului, au indicat că nu a fost internată nici o persoană victimă a unui eveniment rutier.

Am găsit nişte poze pe http://gramos.wordpress.com/2007/12/16/ministrul-transporturilor-are-probleme-cu-ninsoarea-sau-cu-alcoolul/ şi o schiţă la ediţia Cotidianu.

Contează mai puţin cum s-a produs accidentul, contează mai puţin dacă a fost grav sau uşor. Ceea ce contează cu adevărat este faptul că Ludovic Orban se simte protejat de sistem şi trăieşte senzaţia de superioritate. Eu nu cunosc aranjamentele politicii de stat, dar oare Ludovic Orban nu ar fi trebuit să aibă cu sine un şofer şi un bodyguard (măcar un badea-gard) care să-l ferească de astfel de neplăceri? Parcă aşa se obişnuia la miniştri… Faptul că a făcut un accident este omenesc, faptul că domnul Orban se simte superior nouă este de neiertat. Eu aştept demisia domnul Orban, după care poate să cânte la chitară cât o vrea. Auzeam că vrea să participe la alegerile prezidenţiale… sau poate o fi altă glumă a domniei sale, gen cea de mai sus cu aerul viciat de la Cotroceni. Am să înlocuiesc deci tradiţionalul “Drum Bun!”, cu la fel de tradiţionalul “Du-te… tare!”

5 comentarii:

Anonim spunea...

Da-i in masa; ca sa ma exprim mai putin biologic

Anonim spunea...

io zic ca asta sa fie dat afara din politica cu interdictia de a se mai putea inscrie in vreun partid ! E tampit fratilor !
:(

Anonim spunea...

sunt de parere ca ar fi elegant (daca stie domnul ministru ce inseamna asta) sa isi dea demisia... si poate ca la fel ar trebui sa mai faca si unii domni din politia romana (aceia care pana acum cateva ore sustineau sus si trare "nu sunt victime")...
haide-ti domnilor in cor DEMISIA!

Bibliotecaru spunea...

Deja se pare că s-a descoperit că a împins bani pentru a nu depune victima plângere penală. Eu credeam ca este vorba de cineva din maşină, dar se pare că e cineva de pe trotuar. Martorii spun că era băut, poliţia spune ca nu a ştiut deşi s-a anunţat la 112. Sunt foarte curios cum anume se termina toate acestea.

Anonim spunea...

Cu o demisie