marți, ianuarie 22, 2008

Lansare oficiala a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă


Ministrul Mediului Attila Korodi, va participa pe 22 ianuarie 2008, la Academia Română (Aula Magna), unde va avea loc lansarea oficiala a proiectului de revizuire a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD), precum şi prima sesiune de lucru a Consiliului Naţional de Dezbatere Publică.
Revizuirea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD), ce are ca termen de finalizare anul 2008, se realizează de Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin Centrul Naţional de Dezvoltare Durabilă (CNDD), în baza unui Memorandum de Înţelegere.
Lansarea proiectului face în prezenţa reprezentanţiilor instituţiei guvernului, patronatelor, sindicatelor, ONG - urilor, care vor fi de asemenea implicate în realizarea SNDD.
Reprezentanţii presei sunt asteptaţi începând cu ora 10.00 la Academia Română (Aula Magna).
UPDATE:
Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile a participat in aceasta dimineata la Academia Romana, la evenimentul de lansare a proiectului de revizuire a Strategiei Nationale pentru Dezvoltare Durabila. Prezentam in continuare transcrierea discursului sustinut de ministrul Attila KORODI:


“Astazi marcam un eveniment important pentru Romania! Stiu ca din 1989 incoace, multi dintre noi am asistat la multe lansari sau revizuiri de strategii la nivel national. Stim, de asemenea, ca prima Strategie pentru Dezvoltare Durabila a Romaniei post-comuniste a fost elaborata in anul 1999. Dar Romania anului 1999 era o tara in afara structurilor de securitate nord-atlantice, era o tara inca departe de Uniunea Europeana, o tara fara politici publice si prin urmare fara standarde reale de competitivitate.
Romania este acum in NATO si in Uniunea Europeana, iar Uniunea are o strategie de dezvoltare durabila, asa cum au si celelalte tari membre. Prin urmare, noua Strategie a Romaniei, ale carei repere le trasam astazi, nu este un exercitiu de salon, ci o investitie ce ofera conceptul pentru managementul statal al Romaniei in urmatorul sfert de secol!
Stim cu totii care este definitia simpla, aproape clasica, a dezvoltarii durabile: dezvoltarea durabila inseamna sa acoperim necesitatile actualei generatii, fara a compromite sansele urmasilor nostri in a-si satisface propriile nevoi. In termeni practici, pentru ca vorbeam de o investitie, dezvoltarea durabila inseamna internalizarea costurilor de mediu in toate activitatile, indiferent ca vorbim de sectorul public sau de cel privat.
Cand vorbim de costuri de mediu trebuie sa ne gandim si la impactul mediului asupra sanatatii publice, la costurile presupuse de acest impact, dar si la educatie, si nu doar la educatia de mediu. Pentru ca impreuna cu mediul, educatia si sanatatea sunt teme intersectoriale, sunt considerate provocari cruciale si la nivelul Uniunii Europene si sunt vectorii care potenteaza capacitatea individuala si colectiva a membrilor societatii.
Personal, consider ca educatia si sanatatea au fost perdantii sociali ai perioadei 2000-2007, cand Romania si-a concentrat toate eforturile catre atingerea obiectivelor de integrare de pe agenda negociata cu Bruxeless-ul. Pe aceasta agenda, educatia si sanatatea nu au fost teme prioritare ale integrarii, si in aceste conditii Romania nu a mai avut capacitate administrativa sa europenizeze si aceste sectoare esentiale. Strategia Nationala de Dezvoltare Durabila va aseza si aceste domenii in prim-plan.
Spuneam ca Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila va oferi conceptul pentru managementul statal al Romaniei in urmatorul sfert de secol. Orice manager trebuie sa-si evalueze corect si flexibil sursele de finantare. Romania are multe planuri si strategii nationale, pe diferite sectoare, care au nevoie de armonizare. Insa, vorbind de sursele de finantare, avem deja un reper foarte important: programele operationale sectoriale. Aceste programe sunt de fapt elementele cheie ale Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila pana in anul 2013. Iar celelalte repere sunt anii:
o 2020 – in care Romania isi propune sa ajunga la nivelul mediu al Uniunii Europene inregistrat de aceasta in anul 2007
o si anul 2030 – cand Romania ar trebui sa fi recuperat deja decalajul fata de UE!
In acest context, apar cateva intrebari cheie: este Romania pregatita sa-si utilizeze resursele in mod chibzuit cu gandul la anul 2030? Dezvoltarea durabila presupune si niste constrangeri in activitatea unor actori sociali! Va fi capabila societatea sa-i compenseze pe acesti cetateni, care vor trebui sa-si restranga unele activitati vitale pentru existenta lor? Cum vom stimula trecerea de la faza in care importam tehnologie la cea in care vom crea si exporta know-how?
In opinia mea, va trebui sa mizam pe parteneriatele regionale si locale intre administratie, domeniul academic, sectorul de business si asa mai departe. Aceste parteneriate vor juca un rol esential in gasirea solutiilor pentru problemele pe care le-am ridicat inainte.
Reamintind celebrul concept ”think global, act local” cred ca Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila va trebui sa aplice principii similare la nivelul localitatilor sau regiunilor, dar sa tina cont de practicile si caracteristicile locale. Trebuie sa avem capacitatea sa acceptam ca modelele de dezvoltare ale localitatilor trebuie sa se bazeze pe principii comune, dar sa nu genereze o simetrie in care ceea este este functional la Vaslui trebuie sa arate identic si la Hunedoara.
Doamnelor si domnilor,
Ma bucur sa vad aici reprezentanti ai elitelor politice, academice, sindicale, alaturi de alti membri marcanti ai societatii civile. Cred ca aceasta strategie va fi viabila daca in realizarea ei se vor implica toti cei care pot avea un cuvant greu se spus. Strategia pentru Dezvoltare Durabila a unei Romanii cu 22 de milioane de cetateni nu se poate realiza, in epoca internetului, de o mana de oameni intr-un birou, iar Centrul National pentru Dezvoltare Durabila are datoria si misiunea sa provoace o dezbatere publica ampla pe acest subiect.
Daca ma intrebati in acest moment, ce astept eu cu adevarat de la aceasta strategie, raspunsul este simplu:
o claritate in obiective
o instrumente si structuri de implementare cu atributii bine definite
o si un mecanism de monitorizare prin care sa stim cine, si in ce fel este raspunzator pentru fiecare obiectiv in parte.
Cred ca aceasta strategie pentru dezvoltare durabila nu trebuie sa fie una incarcata de generalitati, ci una cu solutii punctuale la probleme generale. Pentru acesta, contributia unor areale specifice ale societatii cum sunt cercetarea, sindicatele, ONG-urile este esentiala.
Va spun sincer, eu nu cred in presiunea timpului pentru realizarea acestei Strategii, dar cred intr-un document care sa ofere un orizont limpede al Romaniei Europene, si nu sa bifeze o sarcina de serviciu”.

Niciun comentariu: