marți, februarie 26, 2008

COMUNICAT DNA


Activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în anul 2007 a contribuit efectiv la accelerarea considerabilă a luptei împotriva corupţiei la nivel înalt şi mediu, pe linia angajamentelor luate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, această concluzie rezultând din Raportul privind activitatea instituţiei, prezentat în cadrul şedinţei de bilanţ la data de 26 februarie 2008.
Prezentă la şedinţa de bilanţ a DNA, doamna Laura Codruţa Kövesi, Procurorul General al României, i-a îndemnat pe procurorii DNA să îşi păstreze statutul de independenţă, aşa cum au făcut şi în cursul anului trecut, mai ales în condiţiile în care anchetele desfăşurate de aceştia au atras suficiente comentarii şi critici.
La conferinţa de presă care a urmat şedinţei de analiză a Raportului, procurorul şef al DNA, domnul Daniel Morar, a spus că „modificările legislative din cursul anului trecut au afectat anchetele aflate în curs sau deja finalizate, privind foşti sau actuali miniştri, însă îmbunătăţirea activităţii a fost constatată prin evaluările externe, ori controalele realizate din interiorul sistemului judiciar românesc.”
Astfel, reprezentantul DNA a dat ca exemple modificarea unelor prevederi legale aplicabile în cursul anchetei penale, urmare a unor decizii ale Curţii Constituţionale, cu impact direct şi uneori retroactiv, asupra activităţii DNA, precum şi modificarea atribuţiilor şi componenţei comisiei speciale de analiză, menită să analizeze urmărirea penală a miniştrilor, ulterior Curtea Constituţională stabilind că dispoziţiile privind această comisie sunt inaplicabile.
Cu toate acestea, potrivit Raportului, rezultatele înregistrate au dovedit că instituţia este în măsură să îndeplinească rolul de structură specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie la nivel înalt şi mediu, precum şi să menţină cursul ascendent în consolidarea independenţei şi imparţialităţii în desfăşurarea anchetelor penale.
Astfel, cauzele soluţionate au sporit numeric cu 37% faţă de anul precedent, iar soluţiile de trimitere în judecată au fost mai numeroase cu 31,5%. Numărul cauzelor complexe a crescut semnificativ, în sensul că numărul persoanelor care au ocupat importante funcţii şi demnităţi publice trimise în judecată a crescut cu 60%, în timp ce prejudiciul total reţinut prin rechizitorii a crescut cu 126% (de la 170 milioane lei la 385 milioane lei). Aceleaşi tendinţe pozitive se regăsesc şi la nivelul serviciilor teritoriale anticorupţie.
Preocuparea faţă de atacarea corupţiei la nivel înalt s-a menţinut prin iniţierea şi derularea de anchete complexe, în cauze importante de corupţie care vizează politica, administraţia, sistemul judiciar, fraude în domeniul achiziţiilor publice, fraude în domeniul privatizărilor şi concesionărilor de bunuri publice, anchete care au fost finalizate cu trimiterea în judecată, indiferent de culoarea politică a inculpaţilor.
Eficienţa anchetelor desfăşurate în domeniul combaterii activităţilor de fraudare a fondurilor provenind din bugetele Comunităţilor Europene a sporit considerabil. Astfel, în acest domeniu, faţă de anul precedent, numărul rechizitoriilor a crescut cu 136%, iar numărul inculpaţilor trimişi în judecată a sporit cu 183%.
După încheierea conferinţei de presă, Raportul integral privind activitatea desfăşurată de DNA a fost afişat pe pagina de Internet a instituţiei la adresa www.pna.ro.
Raport privind activitatea desfăşurată în anul 2007

Niciun comentariu: