joi, februarie 28, 2008

David la JAI


Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, se află astăzi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului JAI.
Pe agenda discuţiilor se află teme de actualitate legate de cooperarea poliţienească internaţională, creşterea rolului EUROPOL ca agenţie de cooperare poliţienească la nivelul U.E., precum şi aspecte legate de conlucrarea în vederea combaterii terorismului.
Un alt subiect aflat în atenţia miniştrilor participanţi la reuniune este legat de standardele comune şi procedurile aplicabile în statele membre privind returnarea resortisanţilor ţărilor terţe cu şedere ilegală.
În cadrul Consiliului JAI se va aborda, de asemenea, tema extrădării şi asistenţei reciproce judiciare în materie penală, urmând a fi analizat stadiul actual al Sistemului Informatic Schengen - SIS II şi calendarul viitor.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Are probabil interpret caci se vede ca are o cultura vasta...