miercuri, februarie 27, 2008

Împreună pentru drepturile copilului


Ioana Popescu-Tăriceanu, soţia primului-ministru, a participat astăzi la o masă rotundă pe tema sistemului de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi din România, găzduită de Sarah Brown, soţia premierului britanic, Gordon Brown.
Discuţiile s-au concentrat pe modalităţile de colaborare dintre cele două părţi în vederea îmbunătăţirii sistemului de îngrijire a copiilor români cu dizabilităţi sau aflaţi în instituţii de îngrijire.
Baroneasa Emma Nicholson şi autoarea britanică JK Rowling s-au alăturat discuţiilor din Downing 10. Ioana Popescu-Tăriceanu a fost însoţită la masa rotundă de Theodora Bertzi, secretar de stat în Ministerul Muncii şi de Gabriella Tonk, subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Participanţii la întrevedere au apreciat progresul considerabil făcut de România în acest domeniu şi au subliniat importanţa unor viitoare colaborări şi schimburi de experienţă.
The image “http://www.guv.ro/graphics/fotopresa/200802/Londra%201.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Ca un prim rezultat practic al întâlnirii, experţi români în domeniul protecţiei copilului vor face o vizită la Londra. În al doilea rând, Bucureştiul va găzdui un seminar cu participarea instituţiilor de profil, a organizaţiilor neguvernamentale şi a sectorului corporat, în a doua jumătate a acestui an.

Niciun comentariu: