joi, martie 27, 2008

MESAJUL DIRECTORULUI SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII


Mesaj ADRESAT PERSONALULUI CU OCAZIA ZILEI S.R.I., 26 MARTIE 2008
Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,
Aniversăm astăzi 18 ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii într-un moment foarte important pentru istoria modernă a României, dar şi pentru cea a instituţiei noastre.
Este o aniversare deosebită pentru că, pe de o parte, în aceste clipe, ne pregătim intens pentru asigurarea securităţii primului Summit NATO care se desfăşoară în ţara noastră, iar pe de altă parte, ziua S.R.I. vine la o zi după aprobarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a noii structuri şi a noului regulament de funcţionare a Serviciului. Ne aflăm deci într-o conjunctură specială, în care am ajuns la ceea ce s-ar putea numi o îmbinare fericită între calendarul strategic şi de securitate al României şi calendarul nostru intern de transformare şi modernizare a S.R.I.
În ultimii ani, rolul şi misiunile Serviciului s-au extins în mod semnificativ pentru a acoperi o gamă diversificată de riscuri şi problematici de securitate, dintre care unele complet noi, precum cele legate de securitatea energetică sau de securitatea cibernetică, aflate în zona de interes strategic a NATO şi UE. Acestea s-au suprapus ameninţărilor clasice pe care trebuie să le gestionăm în continuare, şi, în acest sens, reforma structurală prin care trecem astăzi este gândită tocmai pentru a asigura un cadru funcţional adecvat schimbărilor fundamentale ale conceptelor securităţii naţionale.
Mai mult, procesul de transformare aprobat pe 25 martie în C.S.A.Ţ. este destinat valorificării într-un cadru nou a atribuţiilor ofiţerului de informaţii, asigurării demnităţii profesionale şi statutului pe care îl merităm în cadrul sistemului de securitate al României.
Aprobarea noii structuri şi regulamentului de funcţionare este un început de drum, dar reprezintă şi o realizare a ultimilor ani de dezbateri interne, prilej cu care doresc să mulţumesc fiecăruia dintre voi pentru contribuţiile directe sau indirecte la acest proces. Vă promit că, în cel mai scurt timp, noua structură a S.R.I. va începe să funcţioneze şi că noile procese de planificare şi management intern vor asigura un plus de eficienţă şi flexibilitate în activitatea noastră.
După cum am evidenţiat şi cu prilejul mesajului dedicat Zilei Naţionale a României, anul trecut a fost marcat de o serie de provocări importante şi momente dificile pentru Serviciul Român de Informaţii. Chiar dacă noul regulament de funcţionare nu oferă o soluţie exhaustivă la asemenea probleme, cred că acesta a fost astfel definit încât să determine în viitor o mai bună gestionare a lor, ancorată în realităţile cu care ne confruntăm astăzi, dar şi orientată spre modul în care ne dorim să proiectăm Serviciul Român de Informaţii într-un viitor previzibil, ca o instituţie profesionistă şi dedicată susţinerii intereselor strategice ale României şi cetăţenilor săi.
Aniversarea Zilei Serviciului Român de Informaţii îmi oferă prilejul de a sublinia încă o dată importanţa pe care conducerea S.R.I. o acordă susţinerii calităţii profesionale a ofiţerilor de informaţii şi nevoii de a dezvolta un management adecvat şi integrat al resurselor umane care să vă sprijine pe tot parcursul carierei dumneavoastră. Transformarea pe care o începem acum este axată pe acest nou tip de management şi, în acest sens, nu înseamnă doar o reorganizare a unor scheme, ci „umplerea” lor de o nouă substanţă şi depăşirea unora din inerţiile funcţionale şi organizaţionale din trecut.
În acest context, doresc să vă mulţumesc pentru abnegaţia şi devotamentul de care aţi dat dovadă şi să vă felicit pentru activitatea, deloc uşoară, pe care aţi desfăşurat-o şi pentru modul în care aţi înţeles să vă asumaţi responsabilităţi nu o dată dificile în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În încheiere, vă felicit cu prilejul Zilei Serviciului Român de Informaţii şi vă urez noi realizări profesionale, multă sănătate şi împliniri alături de toţi cei care vă sunt dragi.

DIRECTORUL SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII
GEORGE-CRISTIAN MAIOR

Niciun comentariu: