luni, martie 31, 2008

O carte în memoria poetului Nichita Stănescu


La Biblioteca Judeţeană Maramureş, jurnalistul şi poetul maramureşean, Gheorghe Pârja, şi-a lansat volumul intitulat „Călătoria îngerului prin Nord", carte dedicată poetului Nichita Stănescu, un mare prieten al Maramureşului, transmite corespondentul AMOS News. Poetul Gheorghe Pârja, un apropiat şi un bun prieten cu marele om de cultură, reconstituie în cartea sa cele două călătorii pe care Nichita Stănescu le-a făcut prin Maramureş, la Sighetu Marmaţiei, Deseşti, Finteuşu Mare, Bogdan Vodă, Săliştea de Sus şi Borşa. Volumul, intitulat „Călătoria îngerului prin Nord", prefaţat de scriitorul maramureşean, Ioan Groşan, a fost lansat oficial chiar în ziua în care poetul Nichita Stănescu, ar fi împlinit vârsta de 75 de ani. (Alexa Nikita)

Niciun comentariu: