sâmbătă, martie 29, 2008

Săcele, jud. Braşov-27.03.2008


Declaraţia preşedintelui PSD Mircea Geoană

Dragi prieteni, vreau să vă spun că este prima lansare de candidaţi la nivelul întregii ţări la care particip. Am dorit să fiu aici pentru că în urmă cu doi ani de zile am vizitat "Electroprecizia". Cu o parte dintre dumneavoastră cred că ne-am întâlnit şi atunci am revăzut un om care m-a impresionat, un om care a ştiut să ţină o întreprindere strategică pentru România şi pentru Braşov în condiţii bune, în momentul în care industria românească se ducea pe apa Sâmbetii. Am ţinut să fiu aici, în inima ţării, în inima Braşovului, în inima Transilvaniei, a Europei, pentru a spune că votul de la 1 iunie reprezintă o mare şansă pentru noi şi pentru dumneavoastră. Ne-au păcălit acum patru ani de zile cu promisiunea că o să fie bine, am pierdut aici la mustaţă şi vreau să mulţumesc fostului primar pentru că a făcut o treabă bună şi pentru că a ştiut să asigure o ştafetă corectă pentru următorul primar, domnul inginer Roşculeţ.

Vreau să vă spun doar câteva cuvinte, pentru că nu cred că de vorbe au nevoie oamenii. Vorbe au mai auzit. De 18 ani de zile tot spunem că o să fie mai bine, de 18 ani de zile spunem că pensionarii şi cei vârstnici vor fi trataţi cu respect şi, din păcate, acest lucru nu prea s-a întâmplat. Vreau să vă spun că şi noi avem o parte de vină, pentru că şi noi am guvernat ţara un număr de ani. Trebuie să mergem la oameni nu doar cu promisiuni şi trebuie să spunem că ne cerem scuze pentru că am greşit şi noi, dar şi că, chiar şi aşa cum suntem în opoziţie, am reuşit să facem pentru pensionarii ţării ceea ce nu a făcut niciun guvern, nici măcar al nostru, timp de 18 ani de zile. Vreau să le spunem celor care sunt mai vârstnici sau în pragul pensiei că vom continua să ne batem pentru o viaţă decentă, pentru cei care ne sunt părinţi şi bunici şi care au construit această Românie! Ideea majorării punctului de pensie s-a născut la Braşov şi vreau să îi mulţumesc lui Otilian Neagoe pentru că a fost printre cei care, împreună cu organizaţia de Braşov, au venit cu această idee curajoasă. Mulţi spuneau, inclusiv preşedintele Băsescu, că nu sunt bani. Sunt bani, dar care, din păcate, merg pe alte proiecte care nu sunt esenţiale pentru societate. Am venit cu o idee nouă pentru cei în vârstă, vom veni şi cu a treisprezecea pensie, jumătate de pensie de Paşti, jumătate de pensie de Crăciun, sunt bani pentru cei care au muncit şi care au construit această ţară! Este nevoie de ajutor pentru cei care ne-au făcut oameni!

Nu avem voie să uităm nici de cei mai tineri. O ţară care nu investeşte în copii şi în tineri nu are viitor, iar cei care sunteţi mai în vârstă ştiţi bine la ce mă refer. Nu este suficient să modernizăm şcolile, nu este normal, şi vă spun şi eu, ca părinte de copil, ca alocaţia pentru copii să fie la un anumit cuantum până la 2 ani şi la 2 ani şi o zi să cadă brusc undeva unde nu te mai ajungi cu banii! Propunerea PSD pentru alegerile pentru parlamentul viitor este să venim cu o alocaţie crescută la nivelul celei care este acum de la 0 la 2 ani care să meargă cu copilul până la 18 ani, astfel încât o familie să aibă bani să aibă bani să investească în viitorul copilului şi al naţiunii române! Nu trebuie să ne batem joc de viitorul acestei ţări!

Sunt lucruri importante la care ţin foarte mult. Sunt foarte preocupat de modul în care începe să gâfâie economia ţării. Vă spunea şi Titus Corlăţean: eu am trăit ca membru al guvernării PSD şi al guvernului Năstase împreună cu colegii mei situaţia în care inflaţia era aproape la 50%. Asta însemna că din fiecare leu câştigat de un român, jumătate dispărea numai prin inflaţie, apoi au fost 7 ani de zile de scădere a inflaţiei şi de creştere economică, începută de guvernarea noastră, în 2004; la final de guvernare PSD, economia noastră crescuse cu 8,4%, cea mai înaltă creştere din întreaga Europă! Vă spun că sunt preocupat – şi eu sunt inginer, ca mulţi dintre cei care sunt aici, în sală, am făcut şi studii în drept, am şi un doctorat în economie, am făcut şcoală şi în America, şi în Europa, şi vă spun, nu propagandistic la un miting electoral – băieţii aştia au scăpat boii şi pentru că programul de guvernare al Alianţei este profund greşit, inclusiv cota unică, riscăm ca din nou inflaţia să înceapă să crească. A scăzut inflaţia, începând cu guvernarea PSD, de la 46% până la 9%, în 2004, ea a continuat să scadă în primii doi ani de guvernare a Alianţei până undeva către 6%, au trăit oarecum din osânza guvernării PSD şi din ce le-am lăsat noi, dar începând de anul acesta inflaţia a început să crească din nou şi o să ajungă în jur de 8-9%, foarte îngrijorător, şi o să îi afecteze în principal pe cei mai tineri, pe cei care sunt în putere.

A început deja să se scumpească creditul. Ieri, Banca Naţională a României a fost obligată, ca să pună frână pe inflaţie, să mărească rata dobânzii BNR la 9,5%, ceea ce înseamnă că creditul la o bancă comercială, dacă vrei să îţi iei credit pentru casă, pentru frigider, pentru un rost în viaţă, undeva spre 12-13%! Va fi foarte greu pentru o familie tânără care vrea să îşi înceapă viaţa, să îşi ia o casă, pentru că atunci când faci primii copii ai nevoie de cele mai multe resurse, atunci este momentul în care te dezvolţi, în care îţi faci un drum în viaţă. Pentru programul de locuinţe nu este suficient să facem doar locuinţe sociale, ci va trebui să subvenţionăm de la bugetul central rata dobânzii pentru tinerii care vor să îşi cumpere o casă. Radu Mazăre, primarul de la Constanţa, a făcut un lucru extraordinar, a subvenţionat din bugetul primăriei dobânda pentru tinerii care îşi luau un credit ipotecar ca să îşi facă o casă. Promisiunea mea este că jumătate din această dobândă va fi sprijinită de guvernul de la Bucureşti, de bugetul statului, astfel încât un tânăr să aibă 0% dobândă pentru ca să poată să îşi cumpere o casă, să aibă o familie, un copil, o alocaţie, pentru că numai aşa vor rămâne acasă, numai aşa nu vor pleca pe capete prin Spania sau prin Italia!

A propos de Spania: şi în Spania este o criză pe piaţa imobiliară. În America a fost o criză foarte mare pe piaţa imobiliară care a dus la o criză financiară care a lovit şi România. Nu jucaţi la bursă cum joacă şmecherii de liberali şi de pedişti, dar bursa de la Bucureşti a pierdut în doar trei luni de zile, undeva la 30% din valoare – eu cred că este un lucru foarte, foarte important. În aceste condiţii, cei din Spania, de exemplu, ştiţi ce vor să facă? Pentru că au o problemă cu casele şi nu are cine să le mai cumpere, că şi acolo s-a scumpit creditul, vor să naturalizeze străinii care se află în mod legal în Spania, dintre care românii sunt vreo 450 de mii. Şi alte ţări din Europa încearcă să îi reţină pe românii noştri, pentru că sunt apreciaţi, pentru că sunt harnici. Mai sunt şi unii care fac prostii, dar în mare măsură sunt oameni care vor să muncească şi care vor să se realizeze. De aceea, spun că este o prioritate naţională să creştem salariul minim pe economie până la 500 de euro, pentru că se poate şi este nevoie, să facem un program pe care l-aş numi „Prima casă pentru cei tineri”, să creştem alocaţia pentru copii, să le creem condiţii, inclusiv condiţii din programul domnului viitor primar, de şcoală, de spital, de dispensar, de canalizare, de condiţii decente. Nu vor veni înapoi acasă pentru că acolo trăiesc în condiţii mai civilizate, sunt mai respectaţi, e mai puţină birocraţie, e mai puţină corupţie, de aceea trebuie să facem un efort supraomenesc, dragii mei! Mă uit la cei mai în vârstă şi le spun că trebuie să ne ţinem tinerii acasă, să le creem condiţii să se realizeze – este cel mai important pariu pe care îl are naţiunea română. În condiţii de scădere demografică şi în condiţii de migraţie economică România va rămâne cu doar vreo 14 milioane de locuitori.

Aceste lucruri sunt serioase şi nu sunt de campanie. Sunt lucruri care mă frământă şi ne frământă pe noi.

De asemenea, vreau să vă mai spun doar două cuvinte despre două lucruri esenţiale, şi anume despre calitatea învăţământului şi calitatea asistenţei medicale. Suntem într-o ţară în care un om cu o pensie obişnuită şi cu un salariu obişnuit nu are acces efectiv la servicii de sănătate cât de cât rezonabile. Câţi dintre dumneavoastră trebuie să meargă, atunci când au probleme de sănătate, la Braşov, iar acolo, până te programezi... Preşedintele şi primul-ministru al României se operează în străinătate atunci când au un necaz. Deci nici măcar preşedintele României nu are încredere în propriul sistem de sănătate! Nu îl critic – vă spun doar că până şi la acel nivel, până şi cei cu foarte mulţi bani sau cu foarte multă putere, liderii României până la urmă, se duc să se opereze în străinătate: Traian Băsescu s-a dus să se opereze de spate la Viena, iar celălalt, care merge ba cu scuterul, ba cu motocicleta, s-a dus să se opereze de genunchi undeva prin Franţa!

Şi mai este ceva care mă frământă foarte mult şi aici vreau să atrag atenţia cât este de important să alegem oameni serioşi la nivelul comunităţilor ţării, la nivelul judeţelor ţării şi la nivelul guvernului şi al parlamentului. Pentru că, dragii mei prieteni, bani au fost în aceşti ani; România nu a avut niciodată un buget mai mare decât până acum, datorită şi muncii guvernului PSD. Avuţia ţării a crescut aproape de două ori în 7 ani de zile. Bugetul Educaţiei a crescut de 4 ori în 7 ani de zile. Bugetul Sănătăţii a crescut de 4 ori în 7 ani de zile. Se simte ceva? S-a construit vreun kilometru de autostradă în 3 ani jumătate? Nu avea nevoie Braşovul de autostrada Transilvania, n-avea Braşovul nevoie de centură de ocolire, n-aveaţi nevoie de acces ca să faceţi turism şi să vină turişti şi să se creeze locuri de muncă? Unde s-au dus banii ăştia, dragii mei? În buzunar la unii. Vă spun cu tristeţe că s-a creat un fel de mafie siciliană la nivelul primăriilor conduse de PD-işti şi de PD-L-işti, în care cu borduri, cu asfalt şi cu şmecherii dosesc banii, în loc să-i folosească acolo unde trebuie! E ca în Sicilia anilor 50!

Nu avem voie să mai lăsăm să se întâmple aceste lucruri. Alegerile de pe 1 iunie au o miză mai mare decât cei pe care îi veţi alege şi sunt convins că vor fi aceştia de pe scenă din cadrul comunităţilor noastre. Este şi un vot politic, dragii mei. Este un vot care va da direcţia pentru alegerile parlamentare şi pentru formarea viitorului guvern. Dacă cei din Săcele, dacă cei din Braşov, dacă românii noştri sunt mulţumiţi de direcţia în care merge ţara, de viaţă, de salarii, de pensii, de sănătate, de şcoli, de demnitatea noastră naţională, nu au decât să voteze în continuare dreapta, înseamnă că ne merităm soarta, dar ţara va merge într-o direcţie greşită. Dar dacă noi, aici la Săcele, la Braşov şi în toată ţara, vom da pe 1 iunie şi pe 15 iunie semnalul schimbării, semnalul unui nou început, semnalul unui PSD care să revină la conducerea ţării – repet ceea ce am spus la început - recunoscându-şi greşelile pe care le-a mai făcut, că nu am fost nici noi fără vină, dar spunându-vă pe cuvânt de om, pe cuvânt de român, pe cuvânt de creştin, până la urmă, de tată de familie, că vom duce această ţară într-o direcţie corectă şi că promisiunile pe care le facem o să ne ţinem de ele cu religiozitate.

Nu ştiu dacă toate din propunerile spuse, deşi toate sunt corecte, sunt posibile doar cu puterile financiare ale municipiului dumneavoastră. Cred că nu. Dar sunt convins că îl veţi vota şi pe Otilian Neagoe la Consiliul Judeţean, pentru că este un om de nădejde, un om integru, îl cunosc de o viaţă întreagă şi îl cunoaşte un judeţ şi o ţară întreagă. Este om cu demnitate şi cu cinste şi acesta este un lucru care trebuie apreciat! Daţi şi oraşului Săcele şansa unui nou început! Daţi de aici, de la Braşov, şansa României să revină pe calea cea dreaptă!

Victoria va fi a noastră! Sunt încrezător în şansele colegilor noştri, să dea Dumnezeu să izbândim împreună, victorie pentru PSD, victorie pentru aceşti oameni admirabili!

Niciun comentariu: