luni, aprilie 28, 2008

Ziua Veteranilor de Război


Ca semn de recunoaştere a meritelor deosebite pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, începând din acest an, la 29 aprilie se sărbătoreşte Ziua Veteranilor de Război.
Cu acest prilej, marţi, 29 aprilie, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol (ora 10.00) şi la Monumentul Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” (ora 12.00) se vor organiza ceremonii militare de depuneri de coroane de flori. La activităţi vor participa reprezentanţi ai Ministerului Apărării, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale, militari activi şi în rezervă. În semn de recunoaştere a meritelor dovedite pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României şi dat fiind că titlul de „veterani de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie 1902, prin HG 1222 din 10 octombrie 2007, ziua de 29 aprilie a fost instituită ca Ziua Veteranilor de Război.

Niciun comentariu: