joi, iulie 31, 2008

Expoziţie de sculptură în os la Muzeul Satului din Bucureşti


Vineri 1 august, la ora 13,00, la sala „Gheorghe Focşa” a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti va avea loc vernisajul expoziţiei de sculptură în os a creatorului popular Nicolae M. Nica din localitatea Chilia-Făgeţelu, judeţul Olt.

Tot cu această ocazie, artistul nonagenar îşi va lansa şi volumul „Cronică în Tăcere”.

fagetelu[1]


În Chilia-Făgeţelu, artistul a înfiinţat şi o societate culturală care îi poartă numele, fiind în acelaşi timp şi custodele Muzeului Etnografic din localitate. Nicolae M. Nica a învăţat din copilărie să sculpteze în os şi în lemn, de la meşterul satului Mitică Ionescu. Singur şi-a confecţionat instalaţia necesară sculpturii în os, disc şi freză, iar pentru aceasta a folosit motorul de la o maşină de spălat rufe.
The image “http://www.muzeul-satului.ro/imagini/sigla.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.
Într-un număr al revistei „Meteor”, editată de Centrul Cultural Oltul, Pavel Anghel prezintă lucrările lui Nicolae M. Nica. Sculpturile în lemn, numeroase, „Prieteni de muncă”, „Maternitate”, „Ştefan cel Mare şi Vrâncioaia”, „Obiceiuri de nuntă” ş.a. „au o filosofie aparte”. În os a realizat o serie de portrete istorice, printre care: „Mircea cel Mare”, „Vlaicu Vodă”, „Constantin Brâncoveanu”, „Horea” etc. Nicolae M. Nica îşi consideră lucrările „rodul pământului care m-a născut şi crescut şi de aceea doresc ca ele să fie bucuria fiilor acestui scump pământ”. (Tudor Cristian - AMOS News)

Niciun comentariu: