joi, iulie 31, 2008

Maşinile inventate de Leonardo da Vinci, construite în premieră




Maşinile inventate de Leonardo da Vinci, construite în premieră
Mai multe maşini inventate de Leonardo da Vinci vor fi construite în premieră pentru un documentar în şase episoade, care va fi realizat de Discovery Channel.

Pe parcursul secolului al XV-lea, artistul italian Leonardo da Vinci a conceptualizat numeroase invenţii.

Jurnalele sale cuprindeau planuri de construire a unor elicoptere, tancuri, calculatoare şi mecanisme de producere a energiei solare.

Majoritatea maşinilor inventate de Da Vinci nu au fost niciodată construite.

"Dacă Da Vinci ar fi avut la dispoziţie uneltele pe care le avem noi în prezent, ar fi funcţionat invenţiile? Cât de genial a fost, de fapt?", s-a întrebat Craig Piligian, producătorul cu care colaborează Discovery Channel la realizarea acestui documentar.

Serialul, care va cuprinde şase episoade cu durata de o oră, se numeşte, deocamdată, "Doing Da Vinci".

Fiecare episod va încerca să prezinte construcţia a două dintre invenţiile artistului.

"Este vorba despre ingeniozitate sub presiune şi atingerea imposibilului", a declarat Jeff Hasler, senior vicepreşedinte la departamentul de producţie şi dezvoltare al televiziunii.

Echipa care va lucra la serial va fi formată dintr-un specialist în rachete, un expert în efecte speciale de la Hollywood şi un inventator.

Deşi vor fi folosite instrumente moderne, materialele de construcţie vor fi reinventări ale acelora care existau în perioada lui Da Vinci.

Documentarul ar putea fi difuzat anul viitor.

Niciun comentariu: