marți, iulie 29, 2008

Stoica: Nu acceptăm ca un grup aflat deja în afara PDL să împiedice consolidarea filialei Constanţa



Stoica: Nu acceptăm ca un grup aflat deja în afara PDL să împiedice consolidarea filialei Constanţa (Imagine: Mediafax Foto)
Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, referindu-se la ultimele evoluţii din filiala Constanţa, că acţiunile "unui grup care se situează deja în afara partidului" de obstrucţionare a consolidării acestei organizaţii sunt de neacceptat.

"În niciun caz nu se va accepta ca o grupare care se situează deja în afara partidului să împiedice consolidarea filialei judeţene Constanţa. Cine are urechi de auzit, aude", a spus Stoica.

Vicepreşedintele liberal-democrat a afirmat că în PDL Constanţa s-a format "un grup de nemulţumiţi, care sunt manevraţi de cei care au pierdut poziţiile de conducere în organizaţie".

"În plus, cei care au pierdut poziţiile de conducere au legături cu grupul Mazăre şi există interesul PSD de a împiedica consolidarea PDL Constanţa. La Constanţa se desfăşoară un proces de reorganizare a organizaţiilor judeţeană şi locală. Cei care nu vor să participe sunt în afara partidului, fie pentru că ignoră partidul, fie că au alte interese", a mai declarat, pentru MEDIAFAX, liderul liberal-democart.

Stoica mai spune că situaţia din filiala Constanţa a fost determinată de cei care nu au înţeles "regula simplă " de funcţionare a partidului într-o perioadă decisivă de confruntare electorală.

"Acum, orice partid se organizează ca o armată. Regulile stricte de disciplină sunt indispensabile pentru a asigura coerenţa partidului. În mod normal, în niciun partid în asemenea perioade nu se pot desfăşura alegeri interne. Prin protocolul de fuziune PD-PLD s-a stabilit ca următoarele alegeri interne în noul partid PDL să aibă loc doar după alegerile prezidenţiale, începând cu 2010. Aceasta e cunoscut tuturor membrilor PDL", a mai comentat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele PDL, care răspunde, împreună cu secretarul executiv Elena Udrea, de reorganizarea filialei Constanţa.

Biroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa a decis, luni după-amiază, excluderea din partid a 13 membri, printre care un consilier judeţean, un consilier local şi un primar de oraş, hotărând, totodată, să propună Biroului Permanent Naţional şi excluderea din partid a deputatului Stelian Duţu.

Niciun comentariu: