Pe aeroportul din Praga, pasagerii români ai unei curse de Bucureşti, adunaţi în sala de îmbarcare, s-au aşezat buluc la coadă cu mult timp înainte de urcarea în avion. N-aveau nici un motiv să se grăbească, fiindcă avionul nu pleca fără ei, şi nici să-şi sufle unii altora în ceafă pentru ocuparea unui loc mai bun. N-aveau absolut nici un motiv să formeze coada, totuşi au făcut-o.
Cînd însoţitoarele de bord au purces la controlul biletelor, coada forfotea, avea de acum o viaţă proprie, o identitate. Era clasica, gălăgioasa şi imperioasa coadă românească la orice, cu tradiţionalii ei mici întreprinzători intraţi peste rînd şi cu familiarităţile născînd din vecinătăţi întîmplătoare. Împinsul la coadă, indiferent că se băgară ouă, carne sau bilete de avion, i-a dat românului prilejul de a forţa intimitatea unor necunoscuţi, de a vorbi neîntrebat şi de a căuta confirmări cu statut de proverbe ale felului în care vede el lucrurile: Ei, ce să-i faci, aşa e la coadă; Mai e puţin şi ajungem; Nu împing eu, mă împing şi pe mine alţii; E adevărat că nu ne ia nimeni locul în avion, dar orişicît...
La campionii cozilor de cartier, creierul a alertat un compartiment adormit al simţirii, iar la fruntaşii cozilor din centru, un lob a legitimităţii. Mulţi au reuşit să se afirme ca personalităţi ale cozilor, şi-au găsit în aşteptatul în van raţiunea de a fi. Coada a creat un tip de socializare, care pe unii îi umple de alean. Fără nici un rost acasă, conversaţia de la coadă i-a făcut pe mulţi să se simtă întregi, utili colectivităţii, morali. Să ne amintim numai de cei care se ofereau să vegheze ordinea la cozi, care aveau întotdeauna replică la mîrlănii sau apropouri. Remarcaţii cozilor au dezvoltat o întreagă filozofie a timpului petrecut în aşteptare, şi-au construit un psihic de învingători. La orice coadă, categoriile cuprinzîndu-i pe cei care reuşeau întotdeauna să plece acasă cu kilul de carne sau de brînză şi al celor care rămîneau întotdeauna cu sacoşa goală erau bine definite. Cozile aveau eroii, profitorii, ingenioşii şi resemnaţii lor. La cozi se manifestau cel mai coerent gîndirea pozitivă şi gîndirea negativă. Cunosc persoane care se considerau dotate cu un al şaptelea simţ, al cozii cu cele mai multe şanse de reuşită.
Cozile au produs sute de anecdote şi un întreg folclor al isteţimii. La cozi stăteau şi provocatorii deghizaţi în cetăţeni care bombăne tot timpul. Cozile au instituţionalizat un instrumentar specific şi au făcut să crească producţia artizanală de scăunele, paporniţe şi andrele. Nu puţini români s-au cunoscut la cozi şi apoi s-au căsătorit. Multe familii s-au destrămat din cauza faptului că unul dintre părinţi a fost mai bine înţeles de o persoană de la cozi decît de jumătatea oficială de acasă. Nici o coadă nu semăna cu alta, fiecare coadă putea fi o poezie, o nuvelă sau un roman fluviu. Abundenţa de azi din magazine le-a tăiat multora cheful de viaţă. Noroc cu cozile de la primării şi de la Circa Financiară, care mai rezolvă un procent din aleanul nostalgicilor lui Ceauşescu. (http://www.jurnalul.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu