Take Ionescu, „oracolul nădejdilor“
Continuând a prezenta locuri istorice sau oameni de seamă care s-au aflat la cârma ţării în momente deosebite din istoria ei, precum războiul mondial de acum 90 de ani, astăzi, vom poposi în Iaşi, pe strada numită, pe vremuri, Lăţescu, apoi Puşchin şi Titu Maiorescu, în zilele noastre. De ce? Fiindcă în zilele anilor 1916-1918, cu mare încărcătură de lacrimi şi durere, această stradă era des pomenită şi mult vizitată de ieşeni şi de oaspeţii lor, refugiaţi din Oltenia, Dobrogea şi Muntenia, ca şi de tribunii Ardealului, în frunte cu Octavian Goga.
(mitiioan@yahoo.com; http://mitican.romblog.ro/)
Pe strada Lăţescu a locuit, în anii aceia, ministrul Take (sau Tache) Ionescu, (numit la liceu Dimitrie Ionescu), figură importantă a vieţii politice româneşti din secolul trecut. Născut la Ploieşti (în 13 octombrie 1858), unde a învăţat clasele primare şi a început cursurile Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel“, continuate la „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi apoi la facultatea juridică din Paris, a luat doctoratul în drept, avându-l coleg de studii pe celebrul om politic francez Raymond Poincare, preşedintele de mai târziu al Franţei.
Întors acasă, bun cunoscător al doctrinei juridice şi legislaţiei internaţionale, s-a afirmat cu strălucire la barou şi în viaţa politică, fiind un orator fermecător, primind porecla „Take gură de aur“ sau „artist al cuvântului“, potrivit lui Delavrancea, şi el recunoscut cuvântător. Drept consecinţă, la 26 de ani, Take Ionescu ajungea deputat, iar la 33, ministru al Cultelor, devenind „prima vioară“ în cabinetul guvernului Lascăr Catargiu (noiembrie 1891-octombrie 1895), primind apoi mereu demnităţi în conducerea ţării.
A înfiinţat Partidul Conservator-Democrat
Cunoscând viaţa grea a ţăranilor lipsiţi de pământ, sărăciţi şi oprimaţi adesea de stăpâni hulpavi, socotea necesară împroprietărirea, înfiinţarea unor instituţii de credit româneşti pentru ajutorarea lor. Dornic de înfăptuiri sociale, în anul 1908 (acum 100 de ani) a înfiinţat Partidul Conservator-Democrat, la care au aderat mai mulţi intelectuali, între care Delavrancea şi Caragiale, critici acerbi ai vieţii politice româneşti.
Însoţindu-l în turneele electorale, Caragiale îl descria pe Take Ionescu: „patriot neobosit şi înţelept“ ce „cuprinde cu acelaşi interes, discută cu aceeaşi sârguinţă, rezolvă cu aceeaşi pătrundere problemele politice şi sociale“ („Opinia“, 30 ianuarie 1908). Mergând şi la Ploieşti, în martie 1908, acolo declara: „Ridic toastul acesta lui Take Ionescu, nu pentru ca este şeful partidului; şefia nu a luat-o el, i-aţi dat-o Dumneavoastră. Gloria i-o va da viitorul, iar reputaţia i-a dat-o trecutul.“
Alăturându-se conservatorilor şi tânărul jurist Nicolae Titulescu (1882-1941), Take Ionescu i-a salutat debutul ca deputat în 1912: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească, şi acest talent este al nostru“.
Ajuns la Iaşi, s-a adăpostit în casa farmacistului Konia, din strada Lăţescu, nr. 4
Implicat în marile evenimente europene, Take Ionescu a participat la Conferinţa de Pace de la Bucureşti în 1913, după al doilea război balcanic, susţinând cauza României care a primit cele două judeţe dobrogene înstrăinate.
În preajma Primului Război Mondial, analizând situaţia, cu luciditatea sa caracteristică, spre deosebire de alţi oameni politici nehotărâţi, socotea că România nu-şi putea împlini visul reîntregirii Ardealului decât alături de Antantă. Prezicea chiar unele evenimente viitoare, arătând că războiul va dura vreo cinci ani. Pe lângă Austria, Germania, Franţa, Rusia, aflate în conflict, „va intra Anglia, va intra Italia, vom intra noi şi nu se poate să nu intre şi America. Va fi vai de omenire. Dar de un lucru sunt sigur: că aliaţii vor fi definitiv victorioşi şi că voi vedea cu ochii mei România Mare. Şi vom vedea alte lucruri mari. Vom vedea tronuri prăbuşindu-se, vom vedea născându-se atotputernicia Americii, vom vedea omenirea făcând un mare pas spre stânga.“
Împreună cu N. Iorga, B. Delavrancea şi N. Titulescu, a sensibilizat populaţia pentru cauza eliberării fraţilor de peste munţi „care au acelaşi dor şi aceeaşi doină“. A participat la Consiliul de Coroană, de la Cotroceni, unde s-a hotărât alierea cu ţările Antantei şi a a trăi dureroasele zile ale pierderii Dobrogei, Olteniei şi Munteniei, căzute sub ocupaţia Puterilor Centrale, cât şi evacuarea pripită a capitalei în Moldova, după apropierea trupelor inamice de Bucureşti, la 12 noiembrie 1916. (Fiind cunoscut anti-centralist, trupele ocupante ale capitalei i-au devastat casa din strada Atena 25, arborând steagul lor pe acoperiş.)
Ajuns la Iaşi, s-a adăpostit în casa farmacistului Konia din strada Lăţescu nr. 4, observând cât de puţin se construise în fosta capitală a Moldovei după Unire.
Era foc şi pară pentru felul în care se desfăşuraseră pregătirile şi mersul războiului, pierzându-se mari teritorii (la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, feldmareşalul Mackensen intrând în Bucuresti), dar socotea că deşi „România Mică ajunsese şi mai mică“, situaţia trebuia privită cu calm şi organizată rezistenţa, rămânând credincios în victoria finală.
Unele întruniri ale Guvernului s-au ţinut la Greceanu sau la Take Ionescu acasă
Exodul populaţiei în Moldova (unde se refugiaseră peste un milion şi jumătate de persoane), tifosului exantematic cu peste 100.000 de morţi, absenţa oricărei raze de lumină pe frontul european provocaseră o derută generală. Elita se năpustise asupra guvernanţilor şi a politicienilor care vârâseră ţara în război, mulţi învinuind pe Ionel Brătianu, primul ministru socotit „ vinovat, dictator oriental“. Adepţii vechilor conservatori, filo centralişti, rămaşi în Bucureşti, se bucurau că la criticile şi poziţia lor se alăturau şi unii dintre antantiştii refugiaţi la Iaşi. Pentru a se curma lupta politicianistă dăunătoare intereselor ţării, la 11/24 decembrie 1916 s-a format un guvern de coaliţie, din partea Opoziţiei, la care participa Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu. Şeful său primea portofoliul Externelor, calitate în care a intervenit eficace la puterile aliate pentru acordarea ajutorului militar stabilit şi a adus la Iaşi, prin Rusia, mai mulţi miniştri apuseni să vadă la faţa locului situaţia în care ajunsese România. Alături de dânsul, în guvern a intrat şi ieşeanul Dimitrie Greceanu şi, deoarece lipsea o sală, pentru activităţile guvernamentale, unele întruniri ale guvernului s-au ţinut la Greceanu, pe strada Carol sau la Take Ionescu, pe Strada Lăţescu nr. 4.
Un glumeţ i-a poreclit locuinţa „oracolul nădejdilor din strada Lăţescu“
Casa din strada Lăţescu devenea locul unde mergeau politicieni, militari, membrii guvernului şi chiar simpli cetăţeni dornici să discute cu omul care îşi păstra cumpătul şi fără a ocoli adevărul şi situaţia gravă a ţării, găsea totdeauna un cuvânt de speranţă, cerând doar răbdare. Spre deosebire de alţi demnitari care se ascundeau de public, Take Ionescu vorbea cu toată lumea, răspundea întrebărilor gazetarilor şi neliniştilor cetăţenilor ce-l aşteptau la colţul străzii Lăţescu. Neavând acces la radiogramele militare, populaţia nu cunoştea situaţia de pe fronturi decât din ziarele cenzurate şi era înfricoşată de zvonuri. Fiindcă în cele mai dramatice situaţii ministrul găsea motive de îmbărbătare şi vedea un sfârşit fericit al războiului, un glumeţ i-a poreclit locuinţa „oracolul nădejdilor din strada Lăţescu“. Pe aceeaşi stradă se afla şi locuinţa consulului belgian, socotită a „defetismului“, fiindcă locatarul se plângea toată ziua de situaţia gravă în care se afla.
Cu toate părerile sale, adesea controversate, Take a rămas în guvernul de coaliţie până la demisia acestuia, în ianuarie 1918, când România izolată de aliaţi (datorită ieşirii din război a Rusiei prinsă de revoluţie) a fost nevoită să ceară pace Puterillor Centrale. Conducerea ţării a fost preluată de generalul Averescu şi apoi de guvernul filo centralist, condus de Al. Marghiloman (5/18 martie 1918).
Fiindcă se apropia finalul războiului şi urma bătălia diplomatică pentru pace, în iunie 1918 Take Ionescu pleca la Paris pentru pregătirea terenului şi informarea opiniei publice europene despre dreptul provinciilor româneşti ocupate la unitate naţională. Sosirea lui coincidea cu începutul ofensive aliate din mijlocul lunii iulie 1918, care avea să aducă, în câteva luni, victoria Antantei.
Stridiile care i-au adus moartea
La 6 septembrie 1918, s-a constituit Comitetul Naţional Român din Paris, instituţie reprezentativă destinată a apăra interesele României pe lângă emisarii Guvernelor Antantei. În octombrie, Comitetul, format din mari personalităţi, se transforma în Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti, preşedinte fiind ales Take Ionescu. Mai târziu venea şi delegaţia guvernamentală condusă de Ionel Brătianu şi se alătura chiar şi regina Maria, deoarece unii diplomaţi ai Antantei nu acceptau toate cerinţele româneşti. Tratatul de pace se încheia abia în 4 iunie 1920, la Trianon.
Dezamăgit după schimbarea guvernului, la conducerea căruia se afla, în martie 1922 călătorea în Italia. Acolo, într-un restauran, la Neapole, a avut ghinionul să mănânce stridiile „pe care i le oferea cu insistenţă o vânzătoare“, după care s-a îmbolnăvit. A decedat într-un sanatoriu din Roma, la 21 iunie 1922, presupunându-se că din cauza febrei tifoide, contractate în urma consumului stridiilor. Evenimentul a dat naştere unor speculaţii, deoarece nici o altă persoană consumatoare de stridii în restaurant nu s-a îmbolnăvit, iar vânzătoarea respectivă a dispărut.
Vestea încetării din viaţa a marelui bărbat politic Take Ionescu, la doar de 63 ani, a produs consternare. Adus în ţară, a fost înmormântat la Mănăstirea Sinaia, de faţă cu oficialităţile ţării, şeful guvernului Ionel Brătianu arătând că: „la înfăptuirea României Mari se poate spune cu drept cuvânt: mare a fost partea sa“. Lăsase averea Academiei Române, în casa din strada Atena nr. 26 instalându-se mai târziu Institutul de Etnografie şi Folclor.
În ziua înhumării, la Iaşi, unii dintre cei care îl ascultaseră înfriguraţi în zilele războiului s-au adunat în faţa casei din strada Lăţescu, arborând la poartă steagul României în bernă.
Privită cu duioşie de străbunici şi bunici, clădirea scundă doar cu parter din strada Lăţescu nr. 4, a rezistat până în august 1944, când a fost lovită de bombele frontului şi apoi a fost înlocuită cu un bloc pe care ar trebui să se fixeze o placă de amintire. Era a doua clădire pe dreapta, la intrarea străzii Titu Maiorescu de azi.
Arhiepiscopia Iaşilor sprijină sinistraţii
Duminică, 3 august 2008, în toate parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor, se va organiza o colectă în bani şi materiale de construcţii
Clerici şi mireni din Arhiepiscopia Iaşilor participă cu compasiune la suferinţa celor năpăstuiţi de furia apelor. Numeroase familii şi-au pierdut agoniseala de o viaţă, iar patru persoane şi-au pierdut viaţa, în urma inundaţiilor din luna iulie a.c.
Suntem datori să înălţăm rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, pentru ca alte nenorociri să nu se mai abată asupra creştinilor şi apele să se retragă cât mai repede din gospodăriile oamenilor.
Îndemnăm creştinii să nu-şi piardă nădejdea în faţa necazurilor, având încredinţarea că, la fel ca şi în anii trecuţi, se vor găsi, la nivelul Regiunii de Nord-Est şi al întregii ţări, resurse umane şi materiale care, fiind coordonate cu înţelepciune şi în spiritul solidarităţii umane, să poată sprijini familiile afectate de aceste calamităţi.
În urma efectelor dezastruoase ale apelor, Arhiepiscopia Iaşilor, prin protopopiatele cele mai afectate - Darabani (localitatea Rădăuţi-Prut) şi Paşcani (localitatea Lespezi) -, a alocat fonduri pentru intervenţia în regim de urgenţă, prin achiziţionarea de alimente de primă necesitate (apă, hrană etc.), care au ajuns la persoanele sinistrate care şi-au părăsit gospodăriile din calea apelor, intervenţie făcută alături de alte instituţii şi persoane fizice.
Duminică, 3 august 2008, în toate parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor, se va organiza o colectă în bani şi materiale de construcţii de la creştinii Bisericii noastre, care au dorinţa şi posibilitatea de a-şi ajuta aproapele.
Sumele şi materiale ce se vor aduna vor fi direcţionate, după evaluarea pagubelor şi retragerea apelor, pe de o parte, către localităţile inundate din Arhiepiscopia Iaşilor, iar pe de altă parte, vor fi sprijinite şi celelalte localităţi lovite de furia apelor din judeţele Suceava, Maramureş şi Bacău, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Avem nădejdea că şi alţi creştini din alte regiuni ale ţării se vor preocupa cu dragoste creştinească, lucrătoare prin fapte, pentru semenii lor aflaţi în nevoie, din regiunea Moldovei, aşa cum şi moldovenii s-au manifestat cu solidaritate în anii trecuţi, pentru alinarea şi sprijinirea celor aflaţi în mare necaz şi suferinţă. În acest sens, donaţiile în bani se pot depune în contul în lei al Arhiepiscopiei Iaşilor: RO 19 BACX 00 00 00 30 10 57 80 14, deschis la UniCredit Ţiriac Bank - Iaşi. Pentru relaţii suplimentare, puteţi suna la telefon 0232 215 300 sau 0232 220 548 sau mobil: 0727 377 316.
Acţiuni de ajutorare în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor continuă acţiunile de ajutorare a persoanelor afectate de inundaţiile din ultimele zile din nordul Moldovei. Prima măsură luată de instituţia amintită a fost trimiterea pe teren a consilierilor şi protopopilor pentru a vedea situaţia şi a întocmi o statistică. „Cea mai afectată localitate este Ţibeni, care are câteva case distruse complet şi alte câteva zeci de case inundate. Situaţia este gravă şi la Frătăuţii Vechi, unde sunt 50 de case afectate, la Vicovul de Jos, unde sunt opt case luate de ape şi 300 de gospodării afectate, Horodnic, cu două anexe luate de apă şi 60 case inundate, Arbore şi Clid, cu 50 de case inundate. Şi localitatea Straja este foarte afectată, cu 300 de case inundate, apoi podul de legătură dintre Rădăuţi şi Putna a fost distrus. Localitatea Putna este izolată şi are trei case luate de ape şi alte zeci de case inundate. Localitatea Voivodeasa are 7 case luate de apă“, a declarat pentru Radio Trinitas, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pr. Cătălin Axinte.
Alimente şi ajutoare pentru sinistraţi
În cea mai inundată localitate, Ţibeni, au ajuns ieri, 29 iulie 2008, zeci de preoţi din localităţile vecine, care ajută, împreună cu consiliile parohiale, la scoaterea mâlului din gospodării. „Este prima operaţiune la care participăm şi este, poate, cea mai dificilă. Ducem zilnic alimente şi ajutoare în localităţile afectate. A doua măsură este recuperarea materialelor care pot fi refolosite, iar după scoaterea mâlului din gospodării şi alte operaţiuni, vom face o şedinţă, să vedem cum putem repara sau reconstrui gospodăriile afectate“, a continuat pr. Axinte. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor vor continua să trimită în fiecare zi alimente sinistraţilor şi muncitori pentru scoaterea mâlului din gospodării.
Drumul Crucii şi „Memorialul Învierii“, amenajate la parohia Hreaţca
Până la crucea de la Hreaţca trebuie să urci 106 trepte de beton şi să te opreşti la cele 14 popasuri duhovniceşti, monumente închinate celor 14 opriri pe drumul crucii Mântuitorului Aşa-numitul „Memorial al Învierii“ include scene din Săptămâna Mare, precum şi o „masă a tăcerii“, pentru a aminti de Cina cea de Taină Satul Hreaţca se află la 12 kilometri de Fălticeni şi numără 130 de familii ortodoxe
Una dintre cele mai importante realizări ale parohiei „Sf. Nicolae“ - Hreaţca este sfinţirea crucii de la Hreaţca, pe 14 septembrie, în anul 2005. Crucea care străjuieşte de trei ani sătucul moldovean se află pe Dealul Mărfii, în imediata apropiere de biserică şi este realizată din inox, fiind luminată noaptea, asemănător crucii de pe Caraiman.
Pentru a ajunge la cruce, trebuie să urci 106 trepte de beton placate cu piatră de Adâncata şi să te opreşti la cele 14 popasuri duhovniceşti care sunt, de fapt, monumente închinate celor 14 opriri pe drumul crucii a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Tot în acest „colţ de rai“, se află şi agheasmatarul, care este placat cu o piatră adusă din Grecia şi pictat în stil bizantin de pictorul Ioan Şoldănescu.
Înainte de a urca drumul crucii de la Hreaţca, se află o iesle închinată Naşterii Domnului, care, la rândul ei, este luminată noaptea şi împodobită cu icoane ce reprezintă scene din viaţa Mântuitorului.
Părintele Vasile Liviu Mihăilă ne-a spus că sus, pe platoul unde se află crucea, s-a amenajat, în acest an, aşa-numitul „Memorial al Învierii“, care se doreşte a fi un nou popas duhovnicesc, care reprezintă scene din Săptămâna Mare, precum şi o „masă a tăcerii“, pentru a aminti de Cina cea de Taină.
Vizite duminicale şi filme religioase, după Acatist
De asemenea, la intrare în satul Hreaţca, s-a ridicat o troiţă, iar în prezent, se doreşte ridicarea Troiţei Eroilor în satul Jacota, care are doar 50 de case şi se află tot sub păstorirea părintelui Mihăilă. Parohul bisericii poartă permanent grijă de sporul duhovnicesc al credincioşilor. Pentru aceasta, părintele Mihăilă organizează vizite duminicale, pentru a-şi cerceta parohia.
În fiecare duminică, de asemenea, după săvârşirea Acatistului de seară, în biserica parohiei, are loc prezentarea unor filme religioase, care folosesc enoriaşilor atât pentru îmbogăţirea cunoştinţelor, cât şi pentru comuniunea dintre ei.
Tot pentru întregirea comunităţii şi pentru îmbogăţirea spirituală a celor din Hreaţca, parohia organizează permanent excursii la mănăstiri, iar în prezent, se află în stadiul de proiect amenajarea unor locuri de joacă pentru copii.
Deşi slujeşte într-un sat mic din inima Moldovei, părintele Mihăilă desfăşoară pentru credincioşii săi şi activităţi culturale. A înfiinţat mai întâi revista parohială „Hrisostomos“ şi, mai târziu, suplimentul duminical „Nicolaus“, care a ajuns la nr. 70.
Recunoştinţă pentru boierul Dimitrie Maxim
Satul Hreaţca, precum şi biserica „Sfântul Nicolae“ s-au ridicat pe pământul lăsat danie de boierul Dimitrie Maxim, născut pe plaiurile măreţe ale Bucovinei. De tânăr, s-a dedicat ştiinţei juridice, slujind fără abatere adevărul şi dreptatea.
Era foarte credincios. Când la putere au venit comuniştii, i-au luat pensia, casa şi alte bunuri, rămânând numai cu o parte din pământul de la Hreaţca.
Ca să trăiască şi să plătească dările, a vândut multe dintre amintirile sale din călătorii. Biblioteca valoroasă, pe care a adunat-o cu dragoste o viaţă întreagă, a fost transformată în lemne de foc de chiriaşul căreia i s-a repartizat ca locuinţă încăperea respectivă. La 25 noiembrie 1949, a trecut la cele veşnice. Avea 90 de ani.
Continuă să fie viu în amintirea credincioşilor de la Hreaţca, dar mai a nepoatei sale, Eugenia Sopon, care, alături de fiica ei, Cristina, păstrează şi transmite mai departe moştenirea sufletească a bunătăţii şi a dragostei primite de la bunicul lor.
Aşezământ social, la parohie
În toamna acestui an, parohia „Sf. Nicolae“ - Hreaţca, judeţul Suceava, va finaliza noul aşezământ al parohiei, care cuprinde casă parohială, la etaj, şi o sală de prăznuire, în care se vor desfăşura toate acţiunile sociale şi cultural-misionare ale parohiei. Construcţia acestui aşezământ a început în anul 2005. În casa de prăznuire vor avea loc şi agapele frăţeşti cu ocazia hramului şi a marilor sărbători, precum şi toate praznicele de pomenire pentru cei adormiţi.
96 de ani de la naşterea părintelui Nicolae Steinhardt
Astăzi, se împlinesc 96 de ani de la naşterea monahului Nicolae Delarohia.
Cu acest prilej, începând de pe 15 iulie şi până astăzi, în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului se desfăşoară Zilele culturale „N. Steinhardt“. Tot astăzi, de la ora 13:00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“ din Baia Mare, va avea loc lansarea primelor cinci volume din „Integrala N. Steinhardt“: „Jurnalul fericirii“, „Dăruind vei dobândi“, „În genul… tinerilor“, „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional“ şi „Articole burgheze“.
Menţionăm că, la aproape 100 de ani de la naşterea lui N. Steinhardt, Editura Polirom din Iaşi, împreună cu Mănăstirea „Sfânta Ana“ Rohia, va publica opera integrală a cărturarului român. Seria de autor, care însumează peste 20 de volume, conţine atât operele lui Nicolae Steinhardt de dinaintea intrării sale în monahism, cât şi după ce acesta a ales calea mănăstirii.
N. Steinhardt s-a născut la Bucureşti, pe 29 iulie 1912 (stil vechi) şi şi-a făcut debutul publicistic în revista liceului „Spiru Haret“. În 1934, a început să colaboreze la „Revista burgheză“ şi a publicat sub pseudonimul „Antisthius“ volumul parodic „În genul... tinerilor“. Şi-a luat doctoratul în Drept, în 1936. Între 1935 şi 1937, a publicat, împreună cu Emanuel Neuman, studiile „Essai sur une conception catholique du Judaisme“ şi „Illusions et realites juives“.
După război, a publicat pentru scurtă vreme în „Universul literar“, „Victoria“, „Tribuna poporului“ şi la „Revista Fundaţiilor Regale“. Deoarece a refuzat să colaboreze cu noul regim, în 1960, a fost anchetat, apoi condamnat în lotul „Noica-Pillat“ la 12 ani de muncă silnică. A trecut prin închisorile Jilava (unde părintele Mina Dobzeu l-a botezat ortodox), Gherla şi Aiud.
Eliberat în august 1964, a revenit după câţiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane şi cronici. În 1972, a terminat prima versiune a „Jurnalului fericirii“.
Începând cu anul 1973, părintele Steinhardt venea la Rohia câteva luni pe an, pentru a începe organizarea bibliotecii mănăstirii, iar în 1980, îşi depunea voturile monahale, intrând astfel în obştea Mănăstirii Rohia, cu ascultarea de bibliotecar. A plecat la Hristos la 30 martie 1989.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu