vineri, ianuarie 30, 2009

Chiar şi dispăruţi vom învinge!


Mă întreb ce forţă energetică a universului îl poate convinge pe domnul Corneliu Vadim Tudor că punctul de maxim, acel tur doi cu Ion Iliescu, a trecut. Chiar dacă se va repeta ciclul unei dezamăgiri cumplite a poporului român relativ la forţele politice de dreapta, domnia sa nu mai are forţa să cristalizeze opţiunea nedecişilor. Domnul Tudor ar putea face ceva dacă ar renunţa la stilul pamfletar şi s-ar ocupa de zona civilă a societăţii, mai ales în promovarea unui sistem cultural natural şi veridic.

Vadim Tudor, pregătit să-şi ţină conferinţele în Cişmigiu

Vadim Tudor, pregătit să-şi ţină conferinţele în Cişmigiu (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a plâns, vineri, că PRM este restanţier la plata chiriei pentru sediul central al partidului, liderul PRM arătând că, în cazul în care nu va mai avea sediu, va ţine conferinţele de presă în Parcul Cişmigiu.

"Au triplat chiria cei de la RAAPPS. Suntem restanţieri cu o chirie triplată", a spus Vadim Tudor, care nu crede, însă, că RAAPS îi va da afară din sediu pe reprezentanţii PRM.

"Nu cred că se va ajunge aici. Dar, dacă va fi nevoie să fac o conferinţă de presă în Parcul Cişmigiu, am s-o ţin acolo. Dacă n-o să mai am ziar, o să scriu pe pereţi", a adăugat C.V.Tudor.

Directorul organizatoric de la PRM, Forea Spirea, a declarat pentru MEDIAFAX că PRM plăteşte 107 milioane de lei vechi chirie pentru sediul central, şi are restanţe la plata chirie în sumă de 900 de milioane de lei vechi.

Vadim Tudor spune că are aceleaşi şanse la prezidenţiale precum Obama

Vadim Tudor spune că are aceleaşi şanse la prezidenţiale precum Obama
Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, că în opinia sa, şansele de a ajunge preşedintele României sunt similare cu cele ale lui Barack Obama, noul preşedinte al Americii.

"Dacă în America a fost posibilă o asemenea realitate ieşită din comun, să iasă un preşedinte de culoare, cu numele Hussein, nume musulman, de ce n-ar fi posibil să ajungă şi un patriot la Palatul Cotroceni?", a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, Vadim Tudor.

C.V.Tudor a ţinut să precizeze că o carte de versuri, scrisă de el, intitulată "Poems" şi tipărită în 7 limbi străine, a fost dăruită cu autograf noului preşedinte al Americii Barack Obama, precum şi vicepreşedintelui Joseph Biden.

Vadim Tudor a spus că acest lucru s-a realizat "prin bunăvoinţa Prinţului Paul şi a distinsei sale soţii Prinţesa Lia", care au înmânat cărţile la unul din cele 12 baluri organizate la Washington, în ziua investiturii, adică pe 20 ianuarie 2009.

(sursa: http://www.mediafax.ro)

Niciun comentariu: