luni, ianuarie 26, 2009

Se adună ştirile referitoare la bugetul de stat


Îmi este teamă de Legea Bugetului de Stat pe 2009. Îmi este teamă pentru că actualul Guvern a început cu câteva bâlbâieli, îmi este teamă şi pentru că instabilitatea monetară mondială poate da peste capul cursul leu/euro luat în calcul (nu este, cred eu, întâmplător că banca naţională nu a intervenit atunci când a luat-o la vale, din câte ştiu, accizele şi celelalte calcule bugetare sunt avantajate de un curs bun pentru euro şi prost pentru lei; dacă leul se va aprecia rapid după votarea Bugetului de Stat, cred eu că este o confirmare). Mai sunt îngrijorat mai ales că în România parcă coexistă mai multe bugete pentru că fiecare om politic care vorbeşte despre buget spune altceva. Iată un colaj din ştiri MEDIAFAX:

Deficitul bugetar al României va urca la 7,5% din PIB în acest an
Deficitul bugetar al României va urca la 7,5% din PIB în acest an (Imagine: Mediafax Foto)
Comisia Europeană (CE) estimează că deficitul bugetar al României va urca la 7,5% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, de la 5,25% în 2008, reflectând creşterea nesustenabilă a pensiilor şi impactul reducerii contribuţiilor sociale.

"Estimările reflectă creşterea nesustenabilă a pensiilor, impactul reducerii contribuţiilor sociale (asupra încasărilor la buget, n.r.) pe 2008, precum şi costurile legate de Pilonul II al pensiilor. Estimăm că majorările salariale din sectorul privat vor rămâne la un nivel ridicat", se arată în prognoza economică de iarnă a Executivului Uniunii Europene, publicată luni.

În plus, veniturile din taxe vor fi afectate de deteriorarea condiţiilor economice, precum şi de schimbări ale legislaţiei taxelor (spre exemplu eliminarea impozitelor pe diverse câştiguri de capital sau dobânzi, regim preferenţial de impozitare în zona cercetării şi dezvoltării, reducerea TVA pentru locuinţele sociale), consideră CE.

Varianta revizuită a bugetului pe 2009, elaborată de noul guvern PDL-PSD, nu a fost luată în considerare în prognoza Executivului UE.

Deficitul ridicat, cumulat cu creşterea rapidă a dobânzilor la datoriile guvernamentale, va conduce la o majorare a ponderii datoriilor publice în PIB la 26,75% în 2010, de la 15,25% anul trecut şi 21,1% în 2009.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, săptămâna trecută, pentru MEDIAFAX că deficitul bugetului consolidat pentru acest an se va plasa între 2% şi 2,5% din PIB, în condiţiile în care orice alocare peste nivelul de 2% din PIB se va face exclusiv pentru cheltuieli de investiţii.

Pogea a afirmat vineri că deficitul bugetar calculat potrivit standardelor europene a fost anul trecut de 5,2% din PIB.

Proiectul bugetului de stat pe 2009 urmează să fie dezbătut de Guvern, care intenţionează să depună documentul în Parlament până la data de 24 ianuarie.

Proiecţia preliminară a bugetului pe 2009: Deficit între 2 şi 2,2% din PIB
Proiecţia preliminară a bugetului pe 2009: Deficit între 2 şi 2,2% din PIB (Imagine: Mediafax Foto)
Proiecţia preliminară a bugetului pe 2009 prevede un deficit bugetar cuprins între 2 şi 2,2% din Produsul Intern Brut, de la un nivel de 5,2% din PIB înregistrat anul trecut, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Ţinta de deficit bugetar este inclusă în schiţa preliminară a proiecţiei de buget pe 2009.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, recent, că Executivul urmăreşte pentru acest an încadrarea într-un deficit bugetar în jurul a 2% din PIB.

Ultima estimare a Comisiei Europene, în care nu a fost luat în calcul şi proiectul de buget al noului Guvern, indică o creştere a deficitului bugetar la 7,5% din PIB în acest an.

Emil Boc a prezentat priorităţile bugetului pentru 2009
Emil Boc a prezentat priorităţile bugetului pentru 2009 (Imagine: Mediafax Foto)
Premierul Emil Boc a declarat, după întâlnirea PDL-PSD de la Senat, că axele proiectului de buget pe 2009 sunt dezvoltarea economică, investiţiile şi protejarea persoanelor cu salarii şi pensii mici, şi că încă se face analiza asupra disponibilizărilor din ministere.

"Am stabilit ca, în ordinea prirorităţilor, dezvoltarea economică, investiţiile şi protejarea celor cu venituri mici, pensii şi salarii mici, să fie axe ale programului bugetar", a spus Emil Boc.

El a arătat că aceste priorităţi vor fi "detaliate" în Guvern, până joi, când se va aproba forma finală a proiectului bugetului de stat pe anul 2009.

Întrebat dacă s-a discutat şi problema disponibilzărilor din aparatul central al ministerelor, Boc a răspuns: "Se face o analiză".

Liderii PDL şi PSD s-au întâlnit, luni dimineaţă, la Senat, în şedinţa conducerii coaliţiei, pentru a discuta proiectul bugetului de stat pe 2009, una dintre problemele analizate fiind majorarea pensiilor şi salariilor mici începând cu această primăvară.

Printre subiectele discutate s-au aflat cel al majorării salariilor şi pensiilor mici cu un procent mai mare în comparaţie cu cei care au pensii şi salarii mult peste medie, care vor beneficia de o mărire ponderată.

Majorarea pensiilor şi salariilor ar putea fi iniţiată chiar din această primăvară. Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că social-democraţii intenţionează să propună o majorare a pensiilor şi salariilor mici din educaţie, începând cu 1 martie.

Boc: Guvernul îi va proteja pe cei cu pensii şi salarii mici
Boc: Guvernul îi va proteja pe cei cu pensii şi salarii mici (Imagine: Mediafax Foto)
Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă seară, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, că principala grijă a Guvernului va fi, în perioada următoare, asigurarea dezvoltării economice şi protejarea "celor mai loviţi de greutăţile vremii" - cei cu salarii şi pensii mici.

"Vă asigur că Guvernul va avea această grijă să se orienteze pentru a-i proteja din punct de vedere social pe cei cu pensii şi salarii mici, să nu se simtă abandonaţi în acest vremuri dificile", a spus premierul Boc.

Potrivit acestuia, dorinţa Guvernului este ca în pimul rând să existe solidaritate şi nimeni să nu se simtă abandonat.

"Principala misiune pentru realizarea obiectivelor o au guvernanţii, iar eu vreu să fiu garantul acestor speranţe şi promisiuni pe care le-am făcut", a adăugat Boc.

Premierul a explicat că se anunţă un an mai greu decât alţii pe care i-a traversat România după 1989.

"Vin vremuri mai dificele pentru toate ţările, dar care pot fi depăşite numai prin cele două principii, unitate şi solidaritate. La nivel guvernamental va trebui să ne orientăm spre cele două politici mari, respectiv politica economică, pentru a putea duce locuri de muncă şi prosperitate şi componenta socială, adică statul să aibă resurse pentru a acoperi plata salariilor şi a pensiilor", a afirmat premierul Boc.

Pemierul a făcut aceste declaraţii pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, unde a urcat, sâmbătă seară, înaintea spectacolului organizat de Primăria Cluj-Napoca pentru marcarea împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Emil Boc a stat în sală aproape o jumătate de oră şi a plecat, însoţit de primarul interimar Sorin Apostu, înainte de începerea spectacolului propriu-zis.

Bugetul de stat pe 2009 va fi aprobat joia viitoare
Bugetul de stat pe 2009 va fi aprobat joia viitoare (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto))
Guvernul va aproba proiectul de buget de stat pe 2009 joia viitoare, a declarat, miercuri seară, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, după şedinţa Biroului de coordonare al coaliţiei.

Flutur a anunţat, la finalul şedinţei de şase ore a Biroului Politic de Coordonare al Coaliţiei, care s-a desfăşurat la Palatul Victoria, că angajamentul coaliţiei ese ca joia viitoare, în şedinţa de Guvern, să fie adoptat proiectul de buget de stat pe 2009.

El nu a avansat nicio cifră referitoare la procentele din PIB alocate ministerelor, precizând doar că angajamentul Executivului este ca deficitul bugetar pe 2009 să fie de 2%.

Vicepreşedintele PDL a spus că ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a făcut în cadrul întâlnirii Birolui de coordonare al coaliţiei o informare asupra discuţiilor avute la Bruxelles cu miniştrii de finanţe ai ţărilor UE, Pogea asigurând şi oficialii europeni că Guvernul român poate păstra deficitul prognozat de 2%, şi nu cel de 7,5% previzionat de Comisia Europeană.

Întrebat prin ce măsuri se va păstra deficitul de 2%, Flutur a spus că miniştrii Cabinetului au primit "temă pentru acasă" în acest sens, pentru a stabili unde se fac reduceri de cheltuieli.

Flutur a afirmat că, deşi nu s-au stabilit încă procentele exacte pentru fiecare minister, Pogea va avea discuiţii în acest sens în zilele următoare cu ceilalţi miniştri.

El a mai precizat că priorităţile bugetului pe 2009, aşa cum a reieşit din discuţia coaliţiei, vor fi legate de investiţii şi măsuri sociale.

Flutur a menţionat că liderii PDL şi PSD au discutat şi despre eventualitatea unei bugetări multianuale, în special pentru proiectele de infrastructură, de mediu, din apărare şi pentru cele necesare pentru aderarea la Spaţiul Schengen.

Vicepreşedintele PDL a mai precizat că Guvernul nu intenţionează reducerea cotelor defalcate din TVA pentru comunităţile locale, această măsură fiind o propunere din partea patronatelor, dar pe care Executivul nu o agreează.

(sursa: http://www.mediafax.ro)

Niciun comentariu: