duminică, februarie 01, 2009

Golden Blitz va renaşte din propria cenuşe



Phoenix - Pasarea de foc

http://www.evz.ro/pictures/articles/big/563eb70ae7e758f445d93d477ba219a2.jpg
Cârciuma lui Băsescu „renaşte“ peste şase luni

de Ionela Săvescu
Duminică, 01 Februarie 2009

Faimosul restaurant de pe Răzoare, demolat acum o săptămână de buldozere, va fi mai mare şi va avea două parcări a câteva sute de locuri.

Restaurantul preferat al preşedintelui Traian Băsescu, de pe strada Răzoare, a fost făcut moloz din ordinul celor doi proprietari, Sorin Vulpescu şi Dan Beşciu. Deşi au existat zvonuri că demolarea a venit de sus, de la Primăria Capitalei, din cauza unor nereguli legate de autorizaţia de construcţie, unul dintre patroni infirmă.

„Am hotărât să-l demolăm pentru că proiectul de reconstrucţie este mai mare. Nu pot spune cum va arăta, dar un lucru este sigur: vrem să-l mărim şi să facem două parcări, cu câteva sute de locuri“, a declarat, pentru EVZ, Dan Beşciu.


Renovarea noului Golden Blitz va dura şase luni, iar lucrările au început imediat după dărâmare, acum o săptămână. Al doilea restaurant „Băsescu“, de pe Bulevardul Titulescu, a fost închis definitiv, pentru că, aşa cum spune Beşciu, „nu avea parcare, iar clienţii nu mai veneau pentru că nu aveau unde să-şi lase maşina“.


ŞANTIER. Restaurantul îl poate primi din nou pe şeful statului în luna august

Doamnele preşedintelui şi „Licuriciul“ Bush

Consacrat drept locul întâlnirilor informale ale preşedinţiei, Golden Blitz a cunoscut primul episod de renume în mai 2005, când Băsescu a mers la masă împreună cu trei ziarişti şi cu „damele“ prezidenţiale, consiliera Adriana Săftoiu şi blonda de la Cotroceni, Elena Udrea, pe atunci şefa cancelariei.

Declaraţiile „off the record“ ale lui Băsescu, spumoase şi, cumva, sincere, au fost făcute publice în presă. Întrebat de jurnalişti de ce preferă alianţa politică cu Statele Unite, şeful statului le-a replicat, dezinvolt: „Decât să sug… la mai mulţi licurici mai mici, mai bine sug… la un licurici mai mare“. Licuriciul Bush a devenit, peste noapte, subiect de bancuri, iar preşedintele, pradă de vânătoare în restaurantul cu vedere la bulevard. Ieşirile lui de relaxare la Golden Blitz, petrecute mai mereu în prezenţa Elenei Udrea şi a membrilor PD, au calificat restaurantul ca fiind „prezidenţial“.

De asemenea, preferinţele i-au fost copiate de fiica mai mică, văzută tot mai des ieşind de la restaurantul de pe Răzoare, împreună cu prietenele manechine.

Şpriţul şi victoria


Episodul al doilea din „istoria“ publică a localului a venit un an mai târziu, după ce Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei UEFA. Preşedintele, care a urmărit meciul pe plasma de la Golden Blitz, i-a invitat pe jucători, în frunte cu patronul Gigi Becali, să sărbătorească victoria. Aşezat la masă între patronul Stelei şi Mirel Rădoi, Băsescu a băut şampanie şi, imediat după chef, a plecat la volanul maşinii personale. „Am discutat despre politică, viaţă şi credinţă“, a declarat, mai apoi, Gigi Becali.

Intrată de atunci în bursa zvonurilor, „Alianţa Golden Blitz“, cu PNG şi PDL, a fost gata anul trecut să pună mână pe Primăria Capitalei, cu o majoritate în Consiliul General. Dacă mulţi au crezut că de vină a fost şampania de la Blitz, bârfele s-au înmuiat când Oprescu a câştigat bătălia.


CHEF. Şpriţurile preşedintelui au fost
pozate des la „Golden Blitz“


LA BULEVARD

„Cotroceni 2“ şi blonda Cancelariei

Traian Băsescu frecventa restaurantul încă de când era primarul general al Capitalei. Vizitele tot mai dese ale edilului de atunci la Golden Blitz au fost puse pe seama prieteniei cu proprietarii. Mai mult, firma celor doi, Euroconstruct, ar fi obţinut licitaţii importante pentru mai multe lucrări de asfaltare în Capitală.

Tot aici s-a întâlnit cu Elena Udrea, în 2005, pe care a prezentat-o „blonda de la Golden Blitz“. După mandatul de la Primărie Băsescu şi-a luat blonda drept şefa Cancelariei e la Cotroceni. Nu şi-a uitat vechea dragoste, mutând unele şedinţe de la Palat la o masă a localului de pe Răzoare. „Cotroceni 2“, aşa cum era numit restaurantul, a fost multă vreme ţinta fotografilor de exclusivităţi, cu blonda lui Băsescu la braţ cu preşedintele.

Pe lângă soţii Udrea-Cocoş, despre care s-a zvonit atunci că ar fi proprietarii restaurantului, şeful statului s-a afişat în repetate rânduri cu Theodor Stolojan sau cu Vasile Blaga.


(sursa: Evenimentul zilei, http://www.infoportal.ro)

Niciun comentariu: